Harry și Meghan vor vizita Parlamentul European pentru a vorbi despre riscurile rețelelor sociale
Prințul Harry și Meghan vor merge marți, 10 noiembrie, la Parlamentul European din Bruxelles, unde vor vorbi despre pericolele rețelelor de socializare pentru tineri. Cuplul va inaugura și o instalație dedicată copiilor și adolescenților ale căror decese au fost asociate cu rețelele de socializare.
Instalație dedicată victimelor
Vizita va fi prima apariție publică a cuplului după dezvăluirile care îl vizează pe tatăl lui Meghan, acuzat de deținere de imagini cu caracter pedofil. Va fi, totodată, prima lor deplasare publică în străinătate de la revenirea în Regatul Unit, la sfârșitul lunii august, după șase ani petrecuți în Statele Unite. Anunțul a fost făcut miercuri de purtătorul lor de cuvânt.
În cursul dimineții, Harry, fiul cel mic al regelui Charles al III-lea, și soția lui vor inaugura „Lost Screen Memorial”, o instalație creată de Archewell, fundația lor de caritate. Aceasta este alcătuită din ecrane uriașe, asemănătoare unor telefoane mobile, care afișează portretele unor copii și adolescenți ale căror decese au fost asociate cu rețelele de socializare.
Acest memorial „dorește să fie în același timp un omagiu adus victimelor, cât și un apel la acțiune adresat decidenților politici, companiilor de tehnologie și societății în ansamblul ei”, a precizat purtătorul de cuvânt al cuplului britanic. Harry și Meghan, care desfășoară o campanie despre pericolele rețelelor de socializare, vor pronunța și un discurs, scrie Agerpres.
Revenirea în Regatul Unit
În timpul unei vizite în Australia, în luna aprilie, ducesa de Sussex a declarat că a fost ea însăși „o victimă a hărțuirii și a atacurilor” de pe rețelele de socializare „în fiecare zi din ultimii zece ani”.
După revenirea lor surprinzătoare în Regatul Unit, după mai mulți ani de dispute cu familia regală britanică, Harry și Meghan au rămas destul de discreți. Ei s-au mutat alături de cei doi copii ai lor în regiunea bucolică Cotswolds, situată la nord-vest de Londra.
Prințul Harry a participat singur la mai multe angajamente publice pentru organizații de caritate pe care le patronează sau pe care le susține. Harry și Meghan au avut o singură ieșire publică împreună după ce s-au întors în Regatul Unit, la jumătatea lunii octombrie, în Nottingham, un oraș din centrul Angliei.
Acuzațiile care îl vizează pe Thomas Markle
Meghan a declarat pe 23 octombrie că este „profund bulversată” de acuzațiile de deținere de imagini cu caracter pedofil care îl vizează pe tatăl ei, Thomas Markle, cu care nu s-a mai întâlnit de mulți ani.
Săptămâna trecută, Poliția din Filipine a anunțat că a deschis o anchetă după descoperirea unui laptop ce conținea imagini cu agresiuni sexuale comise asupra unor minori, într-o fostă locuință a lui Thomas Markle.
Poliția filipineză a precizat miercuri că trei carduri de memorie și un telefon mobil, predate de fiul lui Thomas Markle, conțineau imagini cu abuzuri sexuale asupra unor minori. Thomas Markle a negat acuzațiile formulate împotriva sa.

