Bărbat de 28 de ani, suspectat că a practicat medicina fără studii în Bragadiru

PRIME24

Bărbat de 28 de ani, suspectat că a practicat medicina fără studii în Bragadiru

Un bărbat în vârstă de 28 de ani este anchetat pentru comiterea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, fiind suspectat că, în ultimii trei ani, a profesat ca medic, fără a avea studii în acest sens.

Poliţiştii şi procurorii au găsit sute de mii de lei, în timpul unei percheziţii făcute la adrese din Bucureşti şi Bragadiru.

„Din cercetări a reieşit că, în ultimii trei ani, un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul Bucureşti, ar fi efectuat acte medicale fără a deţine calitatea de medic, în cadrul unui punct de lucru situat în oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov”, informează, vineri, oficialii Poliţiei judeţene Ilfov.

Joi, 22 octombrie, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au făcut două percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în oraşul Bragadiru.

Publicitate
Ad Image

În urma descinderilor, a fost identificată şi ridicată suma de 264.100 de lei şi 1.650 de euro, despre care există suspiciunea că ar proveni din activitatea infracţională cercetată.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Ilfov au dispus suspendarea activităţii societăţii. De asemenea, reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România urmează să dispună măsurile legale privind aparatura medicală utilizată.

Distribuie acest articol
3 comentarii
  • Da, sigur că un băiat de 28 de ani își dă doctoratul pe Facebook! 😂 Așa e la noi, iar ne luăm țeapă și cu medicii adevărați. Bravo lui pentru curaj, dar unde sunt autoritățile?

  • Suntem de râsul lumii! 🤦‍♂️ Cum e posibil ca cineva să practice medicina fără studii și nimeni să nu observe? Și apoi ne plângem că nu avem medici destui… statul n-a făcut nimic în direcția asta!

  • Hai că poate iese ceva bun din toată povestea asta! 😅 Poate se face o campanie mai serioasă pentru educație medicală sau ceva similar. Eu încă sper că putem avea un sistem mai bun!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *