Planul Guvernului pentru răcirea reactoarelor de la Cernavodă, propus de Comitetul interministerial Bălă

PRIME24

Planul Guvernului pentru asigurarea apei necesare răcirii reactoarelor de la Cernavodă, aprobat de Comitetul interministerial Bălă

Comitetul interministerial Bălă a aprobat luni raportul final privind soluțiile de asigurare a apei necesare răcirii reactoarelor nucleare ale centralei de la Cernavodă, atât a celor aflate în funcțiune, cât și a celor viitoare.

Înființat prin Decizia prim-ministrului nr. 278/2026, Comitetul propune măsuri pe termen scurt, mediu și lung, în contextul debitelor extrem de scăzute ale Dunării. Potrivit unui comunicat al Guvernului, recomandările vizează mai multe instituții cu atribuții în gestionarea Dunării și includ măsuri pentru asigurarea apei necesare centralei, dar și pentru îmbunătățirea navigației.

„Pe termen scurt, recomandările privesc mobilizarea, la nevoie, a unui aport suplimentar de apă la priza de răcire a centralei și continuarea dragajului pe Dunărea Veche, pentru creșterea debitului pe acest braț și pentru îmbunătățirea condițiilor de navigație”, precizează comunicatul.

În cadrul reuniunii au fost prezentați și indicatorii tehnico-economici actualizați ai proiectului Bala II, care urmează să fie avizați și aprobați conform legii. Comitetul recomandă ca proiectul și procedura de licitație să țină cont de debitele foarte scăzute din acest an și să urmărească mai multe obiective.

Publicitate
Ad Image

„Comitetul recomandă ca proiectul și procedura de licitație să țină seama de debitele extrem de scăzute din acest an și să aibă obiective extinse: asigurarea apei necesare funcționării reactoarelor centralei, inclusiv în perspectiva celor patru unități, navigabilitatea pe Dunărea Veche, circulația piscicolă, redistribuirea debitelor în favoarea Dunării Vechi și soluții pentru stânca Pârjoaia”, informează Guvernul.

Pe termen lung, recomandările prevăd ca proiectarea unităților 3 și 4 ale centralei de la Cernavodă să ia în considerare situația hidrologică din 2026. De asemenea, urmează să fie analizate soluții suplimentare pentru asigurarea apei în canalul de alimentare al centralei.

Comitetul propune și menținerea coordonării între instituțiile implicate, inclusiv în etapa de execuție a lucrărilor. Aceasta ar urma să se bazeze pe date comune și modelări hidraulice, astfel încât interesele și cerințele instituțiilor să fie luate în considerare în lucrările și contractele derulate pe Dunăre, în limitele atribuțiilor legale ale fiecăreia.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *