Mai multe țări intenționează să elibereze rezerve de petrol și motorină pentru piață
Țările membre ale Agenției Internaționale a Energiei sunt pregătite să scoată noi cantități de petrol și motorină din rezervele strategice, în condițiile în care războiul din Orientul Mijlociu și blocarea Strâmtorii Ormuz mențin prețurile carburanților la niveluri ridicate.
În urma unei reuniuni, agenția a anunțat că statele membre ale AIE sunt pregătite să elibereze rezerve strategice „suplimentare” de petrol și motorină. Aceste țări dețin echivalentul a aproximativ 1,1 miliarde de barili, inclusiv peste 200 de milioane de barili de motorină, anunță într-un comunicat această organizație internațională fondată la OCDE, cu sediul la Paris.
Agenția transmite că statele sunt pregătite „să elibereze (cantități) suplimentare din aceste stocuri pe piață, dacă și atunci când acest lucru se va dovedi necesar”, și subliniază că statele membre „au susținut de asemenea prioritatea acordată unei scoateri din stoc de motorină, în măsura în care acest lucru este posibil, având în vedere tensiunile actuale pe piețele” mondiale.
Până în prezent, au fost eliberate aproximativ 325 din cele 400 de milioane de barili promise de cele 32 de state membre AIE în martie. Unele țări au eliberat „volume mai mari” decât cele la care s-au angajat inițial.
AIE anunță că eliberarea integrală a tuturor stocurilor promise, dar încă nepuse pe piață în cadrul acestei acțiuni colective, ar permite adăugarea altor aproximativ 100 de milioane de barili. O reuniune a statelor membre este prevăzută săptămâna viitoare, în vederea unei „evaluări” și „examinări” a situației.
Vineri, Grupul celor Șapte (G7) anunța „o eliberare coordonată, prin intermediul AIE, a 100 de milioane de barili, care începe imediat”, în contextul în care prețurile carburanților rămân la un nivel foarte ridicat pe piețele mondiale, din cauza Războiului din Orientul Mijlociu și blocării Strâmtorii Ormuz.
Exporturile de petrol brut din țări din Orientul Mijlociu, fără Iran, au depășit săptămâna trecută nivelul de dinainte de Războiul din Iran, potrivit societății de monitorizare maritimă Kpler, însă produsele rafinate se află în continuare sub tensiune.

