China a închis aproape un sfert din bănci din temeri economice

PRIME24

China a închis aproape un sfert din bănci din temeri economice

China accelerează consolidarea băncilor mici, în special a celor rurale, după ce un număr record de 670 de instituţii de credit au fost închise în 2025, echivalentul a aproximativ un sfert din băncile ţării.

Scopul acestei măsuri, conform CNBC, este de a reduce vulnerabilităţile sistemului financiar chinez. Autorităţile din Beijing au intensificat fuziunile şi dizolvările băncilor mai mici pentru a forma un număr mai mic de instituţii, dar cu dimensiuni mai mari şi o capitalizare mai solidă, potrivit unei analize Fitch Ratings.

Agenţia de rating a avertizat că băncile comerciale mici şi rurale „rămân cea mai slabă parte a sistemului” financiar chinez, invocând calitatea redusă a activelor, nivelurile scăzute de capitalizare şi deficienţele de guvernanţă, în special în regiunile mai puţin dezvoltate.

În prima jumătate a acestui an, randamentul activelor băncilor rurale a scăzut la 0,45%, de la 0,56% în 2021. În acelaşi timp, ponderea creditelor neperformante a urcat la 2,8%, aproape dublu faţă de media de 1,5% a sectorului bancar.

Publicitate
Ad Image

Vulnerabilitatea acestor instituţii este amplificată de expunerea mai ridicată la companii mici, dezvoltatori imobiliari şi vehiculele de finanţare ale administraţiilor locale, segmente afectate de încetinirea economiei chineze.

Consolidarea sectorului bancar are scopul de a îmbunătăţi supravegherea, de a reduce posibilităţile de arbitraj de reglementare şi de a creşte transparenţa. Fitch consideră însă că problemele băncilor mici prezintă un risc limitat de contagiune pentru întregul sistem financiar, deoarece activitatea acestora este în mare parte locală, iar expunerea lor faţă de alte bănci este redusă.

Agenţia estimează că restructurarea ar putea modifica în timp concurenţa dintre creditorii de dimensiuni mici, dar avertizează că vulnerabilităţile structurale ale acestora ar putea persista pe termen scurt.

Acest proces de consolidare are loc pe fondul semnalelor de slăbiciune din a doua economie a lumii. Produsul intern brut al Chinei a crescut cu 4,3% în trimestrul al doilea, cel mai lent ritm de după 2022. Profiturile companiilor industriale au avansat cu 4,2% în august faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, marcând cea mai slabă creştere înregistrată de la începutul acestui an.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *