Copiii care gestionau stările de rău ale mamei au dificultăți ca adulți
Când o mamă este constant în stare proastă sau suferă de schimbări severe de dispoziție, acest lucru poate afecta copiii până în perioada adultă.
Cercetările au arătat că copiii ale căror mame sunt aproape mereu în stare proastă au dificultăți mai mari în a-și gestiona propriile emoții, deoarece sunt prea ocupați încercând să gestioneze starea mamei lor. Ca adulți, aceștia pot deveni mai temători în fața confruntărilor și pot continua să aibă dificultăți în a naviga în stările imprevizibile ale altora.
Copiii care au crescut având de gestionat stările negative ale mamei lor se confruntă frecvent cu următoarele probleme ca adulți:
1. Presiunea de a fi perfectă
Perfecționismul este un efect comun al traumei din copilărie. Dacă o mamă era mereu în stare proastă, copilul poate simți că trebuie să facă orice pentru a o impresiona. Crezând că, dacă aduce note bune sau își face treburile fără să fie întrebat, ar putea îmbunătăți starea mamei, copilul dezvoltă așteptări nerealiste.
Cu toții știm că nimeni nu este perfect. Totuși, dacă cineva a crescut sub presiunea constantă a unei mame furioase, este posibil să creadă că trebuie să fie cât mai aproape de perfect, chiar și în relațiile romantice sau de prietenie.
2. Gestionarea vinovăției profunde
Furia nu apare fără un motiv pentru majoritatea oamenilor. Adesea, aceasta este declanșată de ceva dificil în viața lor. Dacă mama trecea printr-un divorț sau o pierdere de loc de muncă, poate că starea ei de spirit era de înțeles. Totuși, a-și descărca aceste sentimente asupra copiilor nu este o modalitate sănătoasă de a naviga aceste emoții. Aceasta poate face copiii să se simtă o povară și să creadă că sunt responsabili pentru durerea mamei.
3. Nevoia constantă de a se disculpa
Nu este surprinzător că cineva care a avut de-a face cu o mamă furioasă ar deveni un „disculpabil” cronic. Aceștia nu doresc să experimenteze emoțiile negative ale altora și caută să prevină problemele prin scuze, chiar și atunci când nu au greșit.
4. Stabilirea limitelor
Stabilirea și respectarea limitelor sunt esențiale în toate relațiile. Când ne stabilim limite, arătăm că ne respectăm pe noi înșine și așteptăm același lucru în schimb. Totuși, acest lucru poate fi complicat cu părinții. Mamele moody adesea trec peste limitele copilului, așteptând să cedeze.
5. Încercarea de a avea încredere în ceilalți
O mamă care este constant în stare proastă poate face pe oricine să se simtă incomod. Nu știi niciodată ce ar putea declanșa o reacție, așa că este mai ușor să ții distanța. Când acea persoană este mama ta, impactul poate fi deosebit de dăunător.
6. Dificultăți în a se relaxa în prezența altora
Fiind în prezența unor oameni imprevizibili poate crește ritmul cardiac și poate stresa sistemul nervos. Atunci când ești cu cineva care te-a rănit înainte, semnele vitale pot arăta acest stres. Acest lucru este deosebit de problematic când persoana respectivă este mama.
7. Sentimentul de responsabilitate pentru stările altora
Crescut în astfel de condiții, un copil poate dezvolta o mentalitate de „fixare”, căutând să schimbe starea de spirit a celor din jur. Aceștia pot încerca să amuze sau să calmeze atmosfera, chiar și în situații în care nu este necesar.
8. Dificultăți în a gestiona stresul
Este evident că mamele pot fi stresante, chiar și când sunt fericite. Când mama este de obicei nefericită, iar copilul simte că trebuie să-i gestioneze starea de spirit, totul poate deveni exploziv.


Bineînțeles că totul e perfect în lumea asta, nu? 😅 Copiii ăia care trebuie să gestioneze stările de rău ale mamei devin mari și ajung să aibă probleme emoționale. Iar noi ne mirăm că suntem atât de „fericiți”. Așa e la noi….
Până când nu se schimbă nimic în sistem, o să avem mereu copii crescuți într-o atmosferă toxică. România se transformă din ce în ce mai mult într-un loc unde valorile sunt pe cale de dispariție, iar promisiunile sunt doar vorbe goale. 😤.
Hai că poate ieșim din povestea asta cu bine! 😊 Dacă oamenii ar conștientiza ce impact au acțiunile lor asupra copiilor, poate am reuși să creștem o generație mai sănătoasă emoțional. Eu încă sper!