Câte ore de somn sunt necesare în funcție de vârstă și ora ideală de culcare

PRIME24

Câte ore de somn sunt necesare în funcție de vârstă și ora ideală de culcare

Necesarul de somn variază în funcție de vârstă, de la 14-17 ore pentru nou-născuți până la 7-9 ore pentru majoritatea adulților.

Pe lângă durata somnului, un program constant și obiceiurile dinainte de culcare au un impact semnificativ asupra calității acestuia. Medicul pneumolog Răzvan Lungu a oferit detalii despre recomandările pentru fiecare etapă a vieții și despre măsurile care pot contribui la îmbunătățirea somnului.

Ora de culcare, expunerea la lumina ecranelor și activitățile din timpul serii influențează modul în care organismul se pregătește pentru somn.

În ceea ce privește necesarul zilnic de somn, acesta este diferit în funcție de vârstă. Bebelușii au nevoie de 14-17 ore de somn pe zi, iar adulții, în medie, de 7-9 ore. Persoanele de peste 65 de ani au nevoie de aproximativ 6-8 ore de somn. Este important de menționat că aceste intervale pot varia în funcție de organismul fiecărei persoane. Există indivizi care se simt odihniți după doar 6 ore de somn, datorită unei predispoziții genetice cunoscută sub numele de „Short Sleeper Gene” sau „sindromul somnului scurt”.

Publicitate
Ad Image

Nevoia de somn în funcție de vârstă este următoarea:

Nou-născuți (0-3 luni) – 14-17 ore/zi; Sugari (4-11 luni) – 12-15 ore/zi; Copii (1-2 ani) – 11-14 ore/zi; Copii preșcolari (3-5 ani) – 9-11 ore/zi; Copii școlari (6-13 ani) – 9-11 ore/zi; Adolescenți (14-17 ani) – 8-10 ore/zi; Tineri (18-25 ani) – 7-9 ore/zi; Adulți (26-64 ani) – 7-9 ore/zi; Persoane în vârstă (65+) – 7-8 ore/zi.

Este recomandat să avem un program de somn constant, cu aceleași ore de culcare și trezire în fiecare zi. Specialistul subliniază că ora de culcare ar trebui să fie, ideal, înainte de ora 11 seara, iar ora de trezire poate varia între 7 și 9 dimineața. Organismul are un ceas intern, influențat de factori genetici și sociali.

Ceasul interior al fiecărei persoane poate fi adaptat în funcție de programul zilnic și poate suferi modificări în urma schimbărilor de rutină, cum ar fi ajustarea fusului orar.

Pentru a îmbunătăți calitatea somnului, se recomandă evitarea expunerii la lumina ecranelor înainte de culcare, deoarece aceasta poate afecta secreția de melatonină. Este indicat ca lumina din încăpere să fie caldă, iar activitățile dinainte de somn să includă lectură sau ascultarea de muzică relaxantă.

Este esențial să nu sacrificăm orele de somn pentru alte activități, deoarece organismul are limite biologice, iar un somn insuficient poate duce la oboseală și probleme de sănătate.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *