Dunărea va scădea la 1.300 m³/s pe 14 septembrie, spun hidrologii
Administrația Națională „Apele Române” avertizează că Dunărea se află în continuare sub presiunea debitelor extrem de scăzute.
Potrivit hidrologilor, debitul fluviului la intrarea în țară, în secțiunea Baziaș, a ajuns marți dimineața la 1.400 m³/s, în condițiile în care media multianuală a lunii septembrie este de 3.800 m³/s. Specialiștii prognozează o posibilă scădere a debitului până la aproximativ 1.300 m³/s pe 14 septembrie.
„Este una dintre cele mai dificile perioade hidrologice din ultimii ani”, mai spun reprezentanții „Apele Române”. Aceștia subliniază că fluviul traversează o perioadă critică, fiind afectat de debite extrem de scăzute. La intrarea în țară, în secțiunea Baziaș, debitul a ajuns la 1.400 m³/s, iar media multianuală a lunii septembrie este de 3.800 m³/s. Și în aval de Porțile de Fier se observă această tendință, debitul fiind în scădere la Gruia și Calafat.
Prognoza hidrologică pentru perioada următoare indică o scădere a debitului, ceea ce înseamnă „mai puțină apă disponibilă” într-un fluviu care „susține activități esențiale pentru economie și pentru comunitățile riverane”. Primele efecte asupra navigației sunt deja vizibile, iar nivelurile scăzute ale fluviului conduc la adâncimi mai mici pe anumite sectoare, ceea ce generează restricții sau dificultăți pentru navigație și necesitatea adaptării încărcăturii navelor. Fiecare centimetru contează atunci când adâncimea apei devine insuficientă pentru desfășurarea în condiții normale a transportului fluvial.
Dunărea are un rol strategic pentru energie, în condițiile în care debitul fluviului este important pentru funcționarea sistemului energetic, inclusiv pentru producția hidroenergetică și pentru asigurarea condițiilor necesare funcționării unor obiective energetice care utilizează apa Dunării. „Un debit foarte scăzut înseamnă o presiune suplimentară asupra infrastructurii energetice, într-o perioadă în care cererea de energie poate fi ridicată”, explică sursele citate, amintind că apele fluviului sunt importante și pentru agricultură, irigații și pentru alimentarea cu apă a multor localități.
Potrivit specialiștilor de la Apele Române, un debit de aproximativ 1.400 m³/s, având în vedere o medie multianuală de 3.800 m³/s pentru luna septembrie, indică un „deficit hidrologic major” și un semnal de alarmă pentru toate sectoarele care depind de această resursă. „Apa nu este o resursă infinită. Iar atunci când Dunărea scade, efectele se propagă mult dincolo de albia fluviului”, mai spun specialiștii Apelor Române.

