Peter Magyar consideră discursul lui Viktor Orbán de la Băile Tușnad o farsă plictisitoare
Premierul ungar Peter Magyar a lansat luni un atac dur la adresa fostului prim-ministru Viktor Orbán, catalogând discursul susținut de acesta la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad drept „o farsă și o plictiseală”.
Totodată, el a afirmat că partidul Fidesz este „dincolo de redresare”, acuzându-l pe Orbán că își dorește un eșec economic al Ungariei pentru a reveni la putere.
Partidul Fidesz, ca formaţiune politică, este „dincolo de redresare”, a declarat luni, în Parlamentul de la Budapesta, premierul ungar Peter Magyar. În intervenţia sa, premierul Peter Magyar a vorbit despre „interpretarea anuală a lumii” a fostului prim-ministru Viktor Orbán de la Băile Tușnad din România, despre care a spus că a degenerat într-o „farsă și o plictiseală” care nu a oferit „idei fructuoase, ci o iluzie politică tot mai confuză” prin care fostul premier își explică propria înfrângere și își caută drumul înapoi la putere în speranța unui eșec economic al Ungariei.
„Credeți că este acceptabil ca un politician maghiar să își dorească ca inflația să scape de sub control în Ungaria la fel cum s-a întâmplat ani de zile în timpul administrației sale eșuate?”, a întrebat audiența premierul Magyar, întrebându-se ce fel de lider politic vede în „suferința potențială a familiilor ungare sau în declinul țării sale” o condiție prealabilă pentru propria revenire la putere.
„Ce fel de comunitate politică tolerează un astfel de lider care a eșuat deja?” a continuat șeful executivului ungar. Adresându-se apoi deputaților Fidesz, Peter Magyar a afirmat că ceea ce au făcut aceștia împreună cu liderul partidului este „rușinos, rușinos, rușinos”.
Sâmbătă, fostul premier ungar Viktor Orbán a criticat dur, la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad, actuala conducere a Ungariei, pe care o acuză de „abuz de putere”, precizând că, în perioada următoare, principala misiune a partidului Fidesz nu este recâștigarea puterii, ci organizarea unei „coaliții largi a libertății”.
În discursul său în faţa a aproximativ șapte mii de persoane, Viktor Orbán a criticat guvernul Tisza, pe care l-a acuzat de practici autoritare și periculoase pentru democrație, făcând referire la mai multe decizii ale noii conduceri de la Budapesta, precum anchetarea unor adversari politici sau modificarea Constituției pentru înlăturarea președintelui.
Fostul premier al Ungariei a mai susținut că actualul guvern se concentrează pe comunicare și imagine și nu este interesat de gestionarea situației economice. De asemenea, Viktor Orbán a reluat o serie de teme promovate în mod constant la Băile Tușnad precum „reunificarea națiunii”, protejarea identității creștine a Ungariei, suveranitatea națională sau respingerea imigrației.

