Mijlocașul defensiv revine în Superligă, semnând cu Farul Constanța după doi ani în Franța

PRIME24

Mijlocașul defensiv revine în Superligă, semnând cu Farul Constanța după doi ani în Franța

Jucătorul în vârstă de 28 de ani a ajuns la un acord pentru a îmbrăca tricoul constănțenilor în următoarele două sezoane.

În ultimele două ediții de campionat, Njike a jucat în Franța, la nivelul ligii a treia, pentru formația Quevilly – Rouen Métropole (QRM). În tricoul acestei echipe a strâns 51 de apariții pe teren, timp în care a reușit să ofere cinci pase decisive.

Mijlocașul este familiarizat cu fotbalul românesc. În sezonul 2022-2023, el a făcut parte din lotul celor de la FC Argeș. Pentru echipa piteșteană a bifat 37 de meciuri în toate competițiile și a contribuit cu patru assist-uri.

Fotbalistul și-a făcut junioratul la Bordeaux B. De-a lungul carierei sale, el a mai evoluat în Franța pentru Châteauroux, Ajaccio și Cholet. „Farul Constanța a ajuns la un acord cu mijlocașul defensiv francez Tony Njike, care a semnat un contract valabil pentru următorii 2 ani. Mult succes în alb-albastru, Tony!”, au transmis cei de la Farul Constanța.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *