Programul de fertilizare în vitro se extinde până în 2030, cu sprijin de 15.000 de lei

PRIME24

Programul de fertilizare în vitro se extinde până în 2030, cu sprijin de 15.000 de lei

Persoanele afectate de infertilitate vor putea beneficia de un sprijin financiar de până la 15.000 de lei pentru tratamente și proceduri de fertilizare in vitro, după ce Guvernul a aprobat un program dedicat susținerii natalității pentru perioada 2026-2030.

Măsura, propusă de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, are ca scop facilitarea accesului la servicii medicale de specialitate și sprijinirea celor care întâmpină dificultăți în a avea copii. Prin această inițiativă, Guvernul urmărește combaterea declinului demografic și facilitarea accesului la tratamente costisitoare pentru persoanele afectate de infertilitate.

Programul social de interes național pentru susținerea cuplurilor și a persoanelor singure în vederea creșterii natalității este valabil pentru perioada 2026-2030. Scopul acestuia este sprijinirea familiilor sau femeilor singure care se confruntă cu infertilitatea, o problemă medicală care afectează aproximativ 10-15% dintre cuplurile de vârstă reproductivă din România.

„Am propus prelungirea programului național pentru susținerea fertilizării in vitro până în 2030. Pentru că sunt oameni care așteaptă ani de zile. Care încearcă, care speră. Și, de multe ori, suferă în tăcere. Pentru ei, statul trebuie să fie un sprijin real.”, a declarat ministrul Muncii, Petre – Florin Manole într-un comunicat de presă.

Publicitate
Ad Image

Sprijinul financiar se acordă cuplurilor infertile, căsătorite sau necăsătorite, și femeilor singure infertile, care au recomandare de la un medic specialist pentru efectuarea de proceduri medicale de specialitate. Cel puțin unul dintre beneficiarii programului trebuie să fie cetățean român și să aibă domiciliul în România, conform legii.

Vârsta femeii beneficiare trebuie să fie cuprinsă între 20 și 45 de ani împliniți la data depunerii cererii de înscriere în Program. Cuplurile și femeile singure care îndeplinesc aceste condiții vor primi un sprijin financiar de maximum 15.000 lei per beneficiar, acordat sub forma a două vouchere: unul de 5.000 de lei pentru achiziția medicamentelor necesare și altul de 10.000 de lei destinat acoperirii costurilor procedurilor medicale.

Voucherul în valoare de 10.000 de lei este destinat decontării procedurilor de fertilizare in vitro și poate fi utilizat în cadrul unităților medicale care desfășoară astfel de tratamente în condițiile stabilite prin program. Sprijinul financiar este neimpozabil și poate fi acordat pentru cel mult trei proceduri în cazul aceleași persoane sau cuplu, în limita fondurilor disponibile.

Solicitanții nu pot solicita, în același an, sprijin printr-un alt program cu același obiectiv, susținut din fonduri publice. Documentele aferente Programului se depun în format electronic, prin intermediul unei platforme digitale dedicate. Analiza cererilor și aprobarea sprijinului financiar se realizează în ordinea cronologică a depunerii dosarelor complete și declarate eligibile.

Programul, derulat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, beneficiază de finanțare de la bugetul de stat, în limita sumelor aprobate anual. Măsura are loc în contextul în care România se confruntă cu o scădere accentuată a numărului de nașteri și urmărește să susțină dreptul fiecărei persoane de a avea o familie.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *