Economist: BNR trebuie să intervină după deprecierea record a leului
Deprecierea istorică a monedei naționale tinde să se accentueze și, dincolo de intervenția pe piața valutară, soluția de avarie ar putea fi creșterea dobânzilor pentru a tempera slăbirea leului, susține consultantul economic Adrian Negrescu.
„Deprecierea istorică a monedei naționale tinde să se accentueze și cred că a venit momentul ca BNR să intervină. Dincolo de intervenția pe piața valutară, cred că soluția de avarie va fi să crească dobânzile pentru a tempera acest bulgăre de depreciere care se conturează la orizont. O ședință de urgență a BNR ar putea duce la o creștere a dobânzilor în tentativa de a oferi argumente investitorilor străini să își mențină plasamentele în România. Din păcate, o astfel de decizie va duce, inerent, la creșterea costurilor de finanțare pentru economie, pentru oamenii simpli. Va duce, în fapt, la recesiune”, a explicat Adrian Negrescu, marți, într-o postare pe Facebook.
Potrivit acestuia, BNR este pusă în fața alegerii între riscul de hiperinflație generată de deprecierea cursului și recesiunea deja instalată. „Ce va alege BNR – hiperinflația declanșată de deprecierea cursului sau recesiunea în care deja ne aflăm de câteva luni bune? Un lucru este sigur – un rău nu vine niciodată singur”, a adăugat consultantul economic.
Moneda națională s-a depreciat marți, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,2180 lei, în creștere cu 1,82 bani (+0,35%) față de cotația precedentă, de 5,1998 lei, înregistrând un nou maxim istoric. De asemenea, leul a pierdut teren în fața dolarului american, care a fost cotat la 4,4644 lei, în creștere cu 2,68 bani (+0,60%), comparativ cu luni, când s-a situat la 4,4376 lei. Moneda națională s-a depreciat și în raport cu francul elvețian, calculat de BNR la 5,6974 lei, în creștere cu 3,04 bani (+0,54%), față de 5,6670 lei, cotația anterioară.
Moțiunea de cenzură inițiată de parlamentarii PSD, AUR și PACE – Întâi România împotriva Guvernului condus de liberalul Ilie Bolojan a fost adoptată marți de Parlament. S-au înregistrat 281 de voturi „pentru”, patru voturi împotrivă, iar trei voturi au fost anulate.


Da, sigur… BNR o să intervină și leul o să-și revină peste noapte! 😂 Așa e la noi, ne facem că rezolvăm problemele când de fapt totul se duce pe apa sâmbetei. Iar ne luăm țeapă!
E incredibil cum nimic nu se schimbă în țara asta. Statul promite măsuri, dar noi suntem de râs pe plan internațional! 🙄 Asta e România: scumpiri fără sfârșit și soluții inexistente.
Hai că poate iese ceva bun din toată treaba asta! Eu încă sper ca BNR să găsească o soluție care să ne ajute pe toți. Nu fiți așa negativi, mai bine să fim optimiști! 🌟.