MM Stoica, deranjat de reacțiile lui Pintilii și Dică: „Îmi datorează multe”
Oficialul lui FCSB a vorbit despre ultimele înțepături primite de la Mihai Pintilii și Nicolae Dică, explicând de la ce a plecat acest șir de nemulțumiri.
Mihai Stoica a spus despre Nicolae Dică că ar trebui să îi fie recunoscător pentru ajutorul pe care i l-a oferit de-a lungul carierei. În cazul lui Pintilii, Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB a dezvăluit că a fost dezamăgit în momentul plecării acestuia de la FCSB.
„Pintilii a fost lezat că am spus în emisiuni că sunt zvonuri că ar fi selecționer la România U20 și l-ar vrea pe Alin Stoica secund (n.r. angajatul FCSB-ului). Am spus doar că sunt zvonuri. Dacă le-am stricat vreo combinație, îmi pare rău, asta este! Dacă trebuie să dai explicații în fața lui Iencsi (n.r. actualul selecționer U20) că e adevărat sau nu… Zvonurile sunt zvonuri. De fapt, pe Alin Stoica l-ar fi vrut Stoichiță, nu el, poate ei s-au și opus.”
„Așa cum se lezează oamenii, le și trece, și eu am fost lezat când a zis de Flavian Arămitu, când n-a venit la program, când eu îi făcusem programul cu doctorul. Din moment ce tu pleci și noi aflăm de la Radu Naum că primește mesaj în direct că ai plecat?! Cum să aflăm de la Radu Naum niște chestii? Așa am aflat că Pintilii a plecat de la FCSB, i-a trimis mesaj lui Radu Naum! Normal că am fost lezat, dacă tot am discutat și ne place să folosim termenul ăsta. Dar oricând discutăm, ne punem lucrurile la punct și suntem în continuare într-o relație foarte bună.”
„Dică să nu se mai simtă lezat, față de mine nu trebuie să se simtă! I-am cam influențat cariera de jucător și antrenor, n-ar trebui, îmi datorează cam multe ca să fie lezat de declarațiile mele, n-a fost ceva împotriva lui. Dică a spus foarte clar că nu se mai pune problema ca noi, dacă l-am contacta, să se întoarcă, n-a spus el foarte clar asta? Mai ușor cu lezările, că nu lezezi pe nimeni”, a spus Mihai Stoica la Prima Sport.
FCSB, ca și calificată la barajul pentru Conference League. FCSB evoluează în prezent în play-out. Cu trei etape rămase de disputat, echipa și-a asigurat matematic prezența în semifinalele barajului pentru Conference League. Acolo, roș-albaștrii o vor întâlni, cel mai probabil, pe FC Botoșani, potrivit situației actuale din clasament și a faptului că UTA Arad nu deține licența pentru cupele europene. Formația care va câștiga acest baraj preliminar va juca un meci decisiv cu echipa clasată pe locul 4 din play-off, poziție ocupată acum de Dinamo.

